Romania Incredibila

Pârjoale Moldovenești după rețeta bunicii din zona Dorohoi, rețeta care s-a născut la ea acasă

Merg de minune cu piure şi varză murată, iar reţeta este una uşoară, dacă se respectă întocmai paşii gătirii.

Pârjoalele moldoveneşti sunt un deliciu culinar, reţeta de pe vremea bunicii fiind dezvăluită de celebrul gastronom Radu Anton Roman în lucrarea „Bucate, vinuri şi obiceiuri româneşti” (Editura Paideia).

“Pârjoalele sunt nişte „găluşte“ din carne care ne arată, limpede şi maroniu pe alb (caci cu piure sunt mai bune decât orice) că, dacă sudul muntenesc şi balcanizat nu ne-ar fi impus, odată cu dialectu-i oficializat,

şi cuvinte precum ciulama sau chiofte, n-am fi fost niciodată bântuiţi de ideea falsă că toate ale gurii ne-au fost mestecate mai întâi de osmanlăi.

Cu piure de cartofi şi varză murată, pârjoalele bucură şi satură de sute de ani omenirea daco-latină condimentată cu ceva prafuri bulgaro- lingvistice. Le ştiu de copil prezente în orice

vitrină, de la orice cantină sau bufet, în orice variantă (ar fi chiar interesant de urmărit ce numesc azi cârciumarii şi fastfood-urile pârjoală).

Dar, făcute ca mai sus, ne pot ajuta să ne întâlnim nu numai cu marea bucătărie a bunicilor noştri, ci şi cu un vin ce aparţine şi el aceloraşi vremuri”, nota autorul.

Ingrediente:

500 g carne de viţel, 500 g ceafă de porc, 150 ml lapte, 350 g miez de pâine albă, 2 cepe mari
mărar, pătrunjel, 4 ouă, 300 g unt, 1 cartof, 200 g pesmet (la ţară se pune mălai), piper, sare

Mod preparare:

Se toacă carnea.Se îmbibă bine pâinea în lapte, se stoarce. Se toacă pedant ceapa, se înmoaie bine în unt, pe foc mic. Se toacă mărunt mărarul şi pătrunjelul.Se rade cartoful pe răzătoarea mică.Se bat ouăle.

Se amestecă pâinea, carnea, ceapa, ouăle, mărarul şi pătrunjelul, cartoful, piper, sare dupa gust, 100 g unt.

Se pune într-o farfurie pesmet fin (sau mălai). Se ia (cu polonicul!) tocătura, că pârjoala e mare cât palma, se tăvăleşte prin pesmet, se turteşte la 1 cm grosime, se alungeşte (trebuie să arate oval,

cam ca o palmă de copil. Se prăjeşte în unt încins, în tigaie acoperită pentru a se pătrunde bine carnea şi ca să-şi ia aromele tuturor ingredientelor, pe foc foarte mic, rumenindu-se bine pe ambele părţi.

Sursa: adevarul.ro

Vezi si reteta pentru poale-n brau moldovenesti:

Poalele-n brau sunt preferatele mele si cel mai mult imi place sa le prepar de sarbatori atunci cand ne adunam cu totii din toate colturile tarii acasa. Iata o retetea simpla cu care nu vei da gres!

Cine nu a mancat pana acum poale-n brau moldovenesti sau branzoaice, trebuie neaparat sa le incerce macar o data.

Ingrediente:

Pentru aluat dospit: 500 g faina, 200 ml lapte, 3 oua, 100 ml ulei, 200 g zahar, 1 praf sare, 25 g drojdie, 150 gr stafide, 60 de grame de unt.

Pentru umplutura: 350 g branza de vaci, 150 g zahar, 2 pliculete zahar vanilat, 1 fiola esenta rom sau vanilie, 2 oua, 3 linguri gris.

Pentru uns:1 galbenus, 3 linguri lapte

Mod de preparare:

Învaţă să prepari plăcinte poale-n brâu ca la Moldova sau bucovina, cu multă brânză şi aluat

dospit delicios.

Mod de preparare:

Se încinge cuptorul la 200 de grade şi se unge o tavă mare cu ulei. Se dizolvă drojdia în apă călduţă şi se amestecă cu 2 linguri de zahăr, apoi se lasă la dizolvat 10 minute. Se amestecă laptele cu ouăle, uleiul, restul de zahăr, untul şi aromele.

Se adaugă un paf de sare şi drojdia dizolvată, apoi se incorporează făina treptat şi se frământă bine aluatul, până devine un pic poros. Se unge un castron mare cu ulei, se pune bila de aluat, acoperită cu un strat de ulei și o cârpă

şi se lasă la dospit până se dublează în cantitate. Se pregăteşte umplutura de brânză, astfel încât ultimul să fie turnat grişul, care se mai ajustează în funcţie de cât de densă vreţi să fie la final crema.

Se întinde bila de aluat dospit cu un făcăleţ şi se taie în pătrate, care se umplu cu cremă de brânză şi se împăturesc de colţuri, care se presează deasupra, ca un plic.

Amestecaţi ouăle cu lapte pentru uns şi daţi pe deasupra plăcintelor cu o pensulă de gătit.

Se dau poalele-n brâu la cuptor pentru circa 30 de minute, după care se ung cu apă cu zahăr şi se pudrează sau nu cu zahăr.

sursa:romania-noastra.com

loading...

Your Header Sidebar area is currently empty. Hurry up and add some widgets.